Începe anul. Ţi-am tot scris sonete…

Începe anul. Ţi-am tot scris sonete De laudă, neştiutor şi pur De cît de trist se scurg şi pe-ndelete Clipele dulci prin pîlnii mari de-azur. Ci-am vrut mereu să-ţi pîlpîie un flutur Deasupra sînilor ca peste-un turn Un steag de dragoste. Roua să-ţi scutur Sau să ţi-o ling pios de pe coturn, Iubita mea-n aurării de plete Topită şi în palme c-un brotac Pe care-mi ceri întruna să-l împac, Să-l fac să nu-i mai fie dor şi sete De apa de sub nuferii de-argint, Cînd Dumnezeu se uită la noi blînd...   Emil Brumaru

orgie perpetua

.

Ce fel minunat de a trăi

" Am fost mereu atras de frumuseţea limbii. Dacă aş putea scrie n-aş mai practica nicio altă artă. Am scris odată o scrisoare, n-am mai trimis-o, unei femei de care eram îndrăgostit cu adevărat. Mă chinuiam serios: singurul fel în care am reuşit să scap a fost să-i scriu. M-am pus pe scris şi când am ridicat capul trecuseră deja cinci ore, de parc-ar fi fost cinci minute. Şi m-am gândit: Ce fel minunat de a trăi. ".

(Al Pacino, Autobiografia, În dialog cu Lawrence Grobel )

Cerul-nu-doar-trandafiriu

"Lucrul de care mă tem cel mai mult, cred, este moartea imaginaţiei. Când afară cerul e doar trandafiriu, iar acoperişurile doar negre: mintea aceea fotografică, cea care, paradoxal, spune adevărul despre lume, dar adevărul lipsit de valoare. Acel spirit sintetizator, acea forţă "modelatoare" care izbucneşte prolifică şi-şi creează propriile lumi cu mai multă inventivitate decât Dumnezeu - iată ce-mi doresc."

Sylvia Plath, Însemnări de la Cambridge.

...zi după zi, iubirea era irosită fără noimă

"Întinsă lângă acest bărbat care își odihnea mâna pe umărul ei, își spuse că tinerii nu știau multe; ah, câte nu știau tinerii. Habar nu aveau că trupurile îmbătrânite, noduroase și zbârcite erau la fel de lacome ca și cele tinere și ferme; nu știau că dragostea nu se dă cu nepăsare la o parte, de parcă ar fi o tartă pe un platou care circulă de la unul la altul. Nu, dacă ți se oferea dragostea, fie o alegeai, fie nu. Platoul ei fusese plin de bunătatea lui Harry, iar ei i se păruse prea obositor, dăduse uneori firimituri la o parte, neștiind ceea ce toți ar trebui să știe: că zi după zi, iubirea era irosită fără noimă.
Așa că ce mai conta dacă altădată nu l-ar fi ales pe bărbatul care stătea acum lângă ea? Probabil că nici el nu ar fi ales-o pe ea. Dar uite că acum stăteau împreună, iar Olive își închipui două felii de șvaițer lipite una de cealaltă, ca și cum ar fi adus cu ei golurile bucăților pe care viața le luase.
Ochii îi erau închiși. Prin trupul ei obosit treceau valuri de recunoștință și de regret. Își imagină camera însorită, peretele scăldat în lumină, tufa de dafin de afară. Lumea o uimea. Și încă nu voia să o părăsească."

Elizabeth Strout - Olive Kitteridge

O iubirea mea, unde sunt, unde se duc

Intâlnire

Czeslaw Milosz 

Călătoream cu trăsura în zori, peste câmpuri înghețate.
O aripă roșie s-a înălțat în întuneric.

Și deodată un iepure a trecut în fugă peste drum.
Unul dintre noi l-a arătat cu mâna.

Asta s-a întâmplat de mult. Azi nici unul dintre ei nu mai este viu,
nici iepurele, nici omul care a făcut acest gest.

O iubirea mea, unde sunt, unde se duc
Trecerea repede a mâinii prin aer, linia unei mișcări, freamătul pietrișului.
Nu întreb de tristețe, ci din uimire.



Wilno, 1936

(trad. mea in romana)

.

si vine de oriunde ar fi el

.