Un loc în care să putem stinge luminile

" În impresionanta clădire numită literatură, aş face zidurile cât mai întunecate, aş împinge înapoi în umbră lucrurile care-şi arată prea limpede forma, aş îndepărta decorul inutil. Nu am pretenţia ca acest lucru să fie făcut peste tot, dar poate că merităm măcar un loc în care să putem stinge luminile şi să vedem cum e fără ele."
( Tanizaki)

Ceea ce rămăsese nu era decât o stranie încântare și, de asemeni, o adâncă și grandioasă emoție

Până la istovirea totală, scrie-voi înainte. Dacă nu scriu acum ceea ce am de spus, apoi nu știu de voi mai apuca s-o fac vreodată.
Și necontenind să se reverse, ca o lumină ce străbate o ceață, iuțeala lui nu încetinea câtuși de puțin. Dimpotrivă, înecându-și inhibițiile în amețitoare puhoaie, lăsa acele puhoaie să se prăvălească în cascade, spre a-l purta cu ele, până ce ajunse a le fi cu totul prizonier și, uitând de toate și de orice, în cursul acelei revărsări, îngădui propriului penel s-o ia la goană ca un torent.
Ceea ce oglindeau în acea clipă ochii lui nu era nici bucurie, nici tristețe, nici dragoste, nici ură. Ba, mai mult, orice temeri de vrăjmășia criticii dispăruseră. Ceea ce rămăsese nu era decât o stranie încântare și, de asemeni, o adâncă și grandioasă emoție. Cei străini de atari simțiri nu pot gusta clipele intelectuale a ceea ce se cheamă a fi cufundat în litere, nici nu pot înțelege spiritul necruțător al omului de litere. Se afla aci și nicăieri altundeva, trăia viața - și pleava mâhnirii, odată scuturată și îndepărtată, oare nu viața strălucea în toată măreția ei, ca un aur neîntinat, înaintea ochilor lui?

(Ryunosuke Akutagawa, Cufundat în litere)

asta era literatura

Max Brod cita deja în discuțiile timpurii cu Kafka din Meyrink, cu scopul de a exemplifica ce înțelegea el prin frumusețe literară: "Fluturi mari cât palma, orbitori, cu ciudate desene, stăteau cu aripile întinse pe flori liniștite, precum cărți vrăjite care fuseseră lăsate deschise." 

Kafka strâmbă din nas. "Mirosul pietrelor umede într-un hol", cită el, și rămase tăcut o lungă perioadă de timp, pentru a permite celor câteva cuvinte spicuite din textul lui Hofmannsthal, Conversație despre poezii, să-și desfășoare efectul. Asta era literatură. Era literatură, pentru că avea simplitatea și concizia unei trăsături de pensulă japoneză, pentru că oferea realitatea în cea mai mare concentrație: esența realității.

Din Reiner Stach, Kafka. Anii timpurii 

.

Şi am să mă culc între florile albe cu parfum puternic

"Mi-am mai zis însă ceva: ziua aceea, când voi urca pe Hira, ce zi singuratică va fi pentru mine! Cum să spun, aş avea senzaţia că nu pot sta pe loc şi nimeni n-ar înţelege dacă aş încerca să-i explic - da, "solitar" e cuvântul potrivit. "Disperat" ar merge de asemenea: "solitar", "disperat"... mda, în general îmi displac astfel de cuvinte, dar cred că sunt cele mai potrivite pentru a exprima ceea ce simţeam atunci. În acea zi solitară şi disperată eu voi urca pe muntele Hira, unde înfloresc rododendronii. Şi am să mă culc între florile albe cu parfum puternic. Acea zi va veni cândva! Negreşit va sosi! ".

( Yasushi Inoue, Rododendronii din Hira)