Acea Floare necercetată

Scrisori

de Emily Dickinson

La fel cum ai impresia într-o zi în care ești liber și e mult soare că vezi o plantă modificându-și dimensiunile, la fel se poate întâmpla dacă dedici una dintre sus-numitele zile Scrisorilor  lui Emily Dickinson. Mărturisesc că nu am avut niciodată mai puternic sentimentul că întâlnesc o Poetă - și mă refer acum la o poetă care se trezește foarte devreme și deschide fereastra larg, apoi frământă aluat și calcă stambe, și e posibil să nu aibă mai mult de un minut la dispoziție în acea zi pentru a scrie un vers perfect pe o notă de plată sau pe un colț dintr-un ziar. Fără tăgadă, mi-am zis atunci, o Poetă - în acel fel în care nu mă putem ridica în sâmbăta însorită de pe canapeaua bordeaux fără să am impresia că părăsesc un regat.
Cele o mie de lucruri care trebuie să se fi spus despre Scrisorile Emiliei cred că sunt de ajuns, numai că aș fi rămas cu gustul unui lucru neterminat dacă nu aș povesti ceva despre experiența mea în ceea ce privește această corespondență. După imaginea unei siluete serafice, de " Pitulice" , cum se caracteriza ea însăși, care deschide cu ochii mari o fereastră înaintea tuturor, ceea ce m-a urmărit a fost cântecul îngânat al unor păsări. Nimic nu ar părea mai firesc, atâta timp cât păsările sunt un motiv recurent al  Poeziilor,  al  Scrisorilor,  al vieții ei, după cum se observă de altfel ușor. Ceea ce m-a marcat, întru câtva, a fost însă polifonia, sau, mai degrabă, simbioza acestor glasuri de păsări despre care nu bănuiam nimic înainte, fiindcă nu am putut percepe vreo diferență între ceea ce îmi imaginez că trebuie să simtă și să transmită o pasăre și gândurile Emiliei, înșirate ca pe un colier într-o pădure nesfârșită, cu acele educate linii de pauză care te pregătesc pentru actul următor, împărțind ideile, așezându-le pe rafturi mozaicale, în staluri distincte, făcând șiragul complet, neasemănător în niciuna dintre perlele sale. Am avut tot timpul impresia că mă aflu foarte aproape de cineva care poate să descrie zeii și nemurirea sub formă de viață, de cineva care poate stăpâni totul printr-un semn de punctuație; de cineva care poate să reconfigureze Universul, UNIVERSUL, universul sau uniVERSUL, fără nimic fad sau sperfluu. Evident că nu te poți simți altfel decât privilegiat, că simți că poți avea secundele tale în care lucrurile din jur încep să se transforme, să se ridice, să plutească, rămânând totuși lucruri, la fel cum Viața rămâne pentru Emily cea mai puternică dintre viziuni. Atunci, în acele secunde de voyeurism, în care privești prin despicătura unui zid într-unul dintre Paradisuri, memoria se fluidizează și nu te poți îndepărta de întrebarea dacă viața nu a fost, de fapt, întotdeauna așa, iar dacă nu, de ce nu?...
Sunt conștientă că nu trebuie să scrii despre aceste Scrisori decât în clipa în care ai măcar un rând care să poată sta drept în fața lor. Ceea ce am vrut este, mai degrabă, naiv și rizibil, însă foarte imperativ: mi-am dorit să îi scriu, să pot fi, o clipă, corespondenta ei, ca să zic așa, să îi spun că aud totul - trilurile, apa, albastrul unui cer preasingur pe care doar versiunea geniului îl poate face să fie același pentru toți. Și mă întreb dacă Emily ar citi, dacă Emily mi-ar răspunde.



Citate:

**** " Când Sue pleacă, rămâne în urma ei doar o lume terestră; calitatea ei stelară este Cerul nostru obișnuit.
Nu Natura ne este dragă, ci cei care întruchipeză Natura.
Pasărea ar fi un lucru fără glas, fără Prezentator. Vino Acasă să vezi Vremea de aici. Dealurile sunt pline de Șaluri și eu ies în fiecare Zi ca să-mi cumpăr o Eșarfă. "

**** " Primăvara este o fericire atât de minunată, atât de unică, atât de neașteptată, încât nu știu ce să fac cu inima mea. Nu îndrăznesc să o iau, nu îndrăznesc să o las - ce mă sfătuiți? "

**** " Minunata floare ce mi-ai trimis e ca un mic Vas cu Mirodenii și umple Casa de Scorțișoară -
Trebuie că ai Mâini îndemânatice - să poți face asemenea Garoafe. Poate te-a învățat Păpușa ta.
Știu că Păpușile sunt uneori foarte înțelepte. Prihorii sunt Păpușile mele.
Mă bucur că iubești Florile.
Sper că iubești și Păsările.
E și mai economic. Ne scutește de a merge în Cer. "

**** " Într-o viață care ar înceta să fie presupunere, tu și cu mine nu ne-am simți în largul nostru -
Pentru cei fideli, Absența este o prezență condensată.
Pentru ceilalți - dar ceilalți nu există. "

**** " Timpul e scurt și plin, ca o Rochie prea strâmtă - "

**** " Nimic nu e atât de înțesat de mister ca prietenul care ne uită, și nețărmurirea uitării lui într-atât micșorează Raiul și Iadul, încât ne gândim la ele - dacă o facem vreodată - ca la niște lucruri neînsemnate, călduțe."

**** "Mi-am alcătuit un Curcubeu permanent, umplând o Fereastră cu Zambile, procedeu pe care știința ar fi bucuroasă să-l cunoască, și mai am o Încărcătură întreagă de Garoafe, demne de Ceylon, dar Știința și Ceylonul îmi sunt străine, și le-aș da pe amândouă pentru o privire a Ochilor care strălucesc acum în Paradis."

**** Bariera este a lui Dumnezeu - Dragul meu - pentru binele tău, nu al meu - nu vreau să te las dincolo - dar tu ești stăpânul tuturor lucrurilor și când va veni timpul voi ridica Zăbrelele și te voi așeza pe Mușchiul moale - Tu m-ai învățat cuvântul.
Nădăjduiesc că nu are altă înfățișare când e modelat de degetele mele. E un Chin pe care de multă vreme ți-l ascund, când te las să mă părăsești - flămândă, dar tu mi-ai cerut divina Coajă și asta ar vătăma Pâinea.
Acea Floare necercetată."

**** " Noaptea e ziua mea preferată - atât de mult îmi place tăcerea - nu vreau să spun oprirea sunetelor - ci a celor care vorbesc despre nimic toată ziua, luând nimicul drept autentic. "

**** " Viața este o viziune atât de puternică, încât nimic din ce-i al ei nu se poate prăbuși. "

Însă Parisul era un oraş foarte vechi şi noi eram tineri şi nimic nu era simplu aici

Sărbătoarea continuă

de Ernest Hemingway





Citate:

* " (...) mă întrebam în ce măsură trebuia pus pe seama foamei ce simţiserăm acolo, pe pod. Am întrebat-o pe soţia mea şi ea mi-a răspuns:
- Nu ştiu, Tatie. Sunt atâtea feluri de foame. Şi primăvara sunt şi mai multe. Da'  acum mi-a trecut.
(...) Am mâncat foarte bine la Michaud după ce am reuşit să găsim un loc; însă după ce-am terminat de mâncat şi nu se mai punea problema foamei, sentimentul acela pe care-l avuseserăm pe pod şi care semăna cu foamea ne-a urmărit până şi în autobuzul spre casă. Era tot acolo şi atunci când am intrat în casă, şi după ce ne-am băgat în pat şi am făcut dragoste pe întuneric. Când m-am trezit în timpul nopţii, iar ferestrele erau deschise şi razele lunii luminau acoperişurile caselor înalte, era tot acolo. Mi-am întors faţa dinspre lumina lunii şi m-am băgat la întuneric, însă tot nu reuşeam să adorm, aşa că am stat treaz şi m-am gândit la treaba asta. De două ori ne treziserăm amândoi peste noapte, însă acum soţia mea dormea liniştit şi luna îi lumina chipul. Trebuia să încerc să mă gândesc la treaba aia şi să termin cu ea, însă eram prea prost. Viaţa păruse aşa simplă de dimineaţă, când mă trezisem şi văzusem acea primăvară înşelătoare şi auzisem cimpoiul bărbatului aceluia cu turma de capre după el şi apoi coborâsem şi cumpărasem programul curselor.
Însă Parisul era un oraş foarte vechi şi noi eram tineri şi nimic nu era simplu aici, nici măcar sărăcia, nici banii picaţi din cer, nici clarul de lună, nici binele sau răul, nici respiraţia unei femei care doarme lângă tine scăldată în razele lunii. "

* " Pe atunci ajunsesem să ştiu că orice lucru, bun sau rău, lasă un gol în tine atunci când se termină. Dacă-i un lucru rău, golul ăla se umple de la sine. Dacă-i bun, nu-l poţi umple decât găsindu-ţi ceva şi mai bun. "

* " Se spune că în fiecare dintre noi sunt însămânţate viitoarele lucruri pe care le vom face, însă mie mi s-a părut mereu că, la aceia care ştiu să glumească în viaţă, seminţele sunt acoperite cu un sol mai bun şi cu un strat mai gros de îngrăşământ. "

* (despre Scott Fitzgerald) " Talentul său era la fel de natural ca desenele imprimate de pulbere pe aripile unui fluture. Într-un timp, n-a fost conştient de talentul său mai mult decât este fluturele de acel desen, aşa că nu şi-a dat seama când desenul a fost şters sau stricat. Mai târziu, a devenit conştient de aripile sale stricate şi de cum erau ele construite - atunci a învăţat să gândească, însă nu mai putea zbura, fiindcă pierduse pasiunea pentru zbor şi tot ce-i mai rămăsese era să-şi amintească de acele vremuri când zborul nu necesita niciun efort. "

Scrisorar

Să încep şi eu, aşa cum am început când mi-a spus Cerasela de ideea blogului, deşi sunt redundantă, ştiu. Acum câteva luni am descoperit Scrisorar  de Mihail Şişkin şi îl citesc încet, îl degust, cu mare grijă. Citind, m-a dus gândul la Cerasela, m-am gândit cum simte ea, atât de pregnant, ceea ce eu citeam. Nu am terminat-o, mă tot întorc la pasaje, recitesc capitole. Nici nu aş vrea. Am luat cartea pentru că m-a cucerit cu primul rând. Uneori aşa îmi aleg cărţile.

''Deschid Gazeta de seară de ieri şi acolo scrie despre noi doi.''