Nu povestim fericirea, dar sunt momente în care ne prinde fără vreun temei aparent, în plină boală, sau în timpul unei plimbări peste câmpii, sau într-o odaie întunecoasă în care ne plictisim; te simţi deodată absurd de fericit, fericit de moarte, adică atât de fericit că ai vrea să mori, pentru a prelungi la infinit minutul acela extraordinar. Am simţit asta ieri, într-un salon de ceai pe avenue de l'Opera, altă dată în timp ce citeam Sense and Sensibility, şi foarte adeseori în fragedă copilărie.
(Julien Green, Jurnal)
