Se afișează postările cu eticheta timp. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta timp. Afișați toate postările

luni, 8 ianuarie 2018

...Dar totdeauna cu o intensitate care dădea preţ orei trecătoare





Încăperile acestea în care locuiesc mi se par atât de primitoare încât mă întreb dacă este cu putinţă ca într-o zi să nu mai existe, dar reflecţiile astea n-au nicio logică. Mă uit cu prietenie la aceşti pereţi pe care am agăţat atâtea amintiri şi între care am trăit fericit sau neliniştit, dar totdeauna cu o intensitate care dădea preţ orei trecătoare. Admir spaţiul dintre o fereastră şi alta, şi tot ce văd prin uşa deschisă ca într-un interior olandez. Este o locuinţă la scară omenească, nu un sertar într-un imobil modern. Tăcerea este adâncă, lumina se plimbă de la un capăt la celălalt al zilei în această încăpere şi în această bibliotecă ce-o prelungeşte de cealaltă parte a unui culoar mărginit de vitrine.

(Julien Green, Jurnal)


luni, 22 iunie 2015

O iubirea mea, unde sunt, unde se duc



Intâlnire

Czeslaw Milosz 



Călătoream cu trăsura în zori, peste câmpuri înghețate.
O aripă roșie s-a înălțat în întuneric.

Și deodată un iepure a trecut în fugă peste drum.
Unul dintre noi l-a arătat cu mâna.

Asta s-a întâmplat de mult. Azi nici unul dintre ei nu mai este viu,
nici iepurele, nici omul care a făcut acest gest.

O iubirea mea, unde sunt, unde se duc
Trecerea repede a mâinii prin aer, linia unei mișcări, freamătul pietrișului.
Nu întreb de tristețe, ci din uimire.



Wilno, 1936
(trad. mea in romana)


.