avionul frumoasei adormite

Era frumoasa, supla, cu o piele frageda de culoarea pîinii şi ochi de migdale verzi, avea parul neted, negru şi lung, cazîndu-i pe spate, şi o aura de vechime care putea proveni la fel de bine din Indonezia ori din Anzi. Era îmbracata cu un gust subtil: jacheta de piele de ris, bluza de matase cu floricele delicate, pantaloni de in ecru şi pantofi fara toc de culoarea florilor de bougainvillea. „E femeia cea mai frumoasa pe care am vazut-o în viata mea", mi-am zis cînd am vazut-o trecînd cu paşi tainici de leoaica, în vreme ce eu stateam la rînd pentru avionul de New York, pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris. A fost o apariaie supranaturala care dainui doar o secunda şi disparu în multimea din hol.

Era noua dimineaaa. Ningea întruna din ajun, şi circulatia era mai intensa ca de obicei pe strazile oraşului şi înca şi mai anevoioasa pe autostrada; se vedeau camioane de marfa înşirate pe marginea drurnului şi automobile ce scoteau fum, în zapada. În holul aeroportului, în schimb, primavara era în toi.

Eu ma aflam la coada la ghişeul de înregistrare dupa o olandeza în vîrsta care zabovi aproape un ceas discutînd aprins despre greutatea valizelor sale în numar de unsprezece. Incepusem sa-mi pierd rabdarea cînd am zarit aparitia fugara care-mi taie rasuflarea, aşa încît n-am ştiut cum s-a sfîrşit disputa, pîna cînd functionara ma facu sa cobor pe pamînt reproşîndu-mi neatentia. In chip de scuza am întrebat-o daca credea în dragostea la prima vedere. „Sigur ca da", îmi spuse. „Imposibile sînt celelalte." Statu mai departe cu privirea atintita pe ecranul calculatorului şi ma întreba ce loc preferam: la fumatori sau la nefumatori.

- Mi-e totuna, i-am raspuns cu subînteles, numai sa nu fie alaturi de cele unsprezece valize.

Ea îmi multumi cu un zimbet comercial fara a-şi lua privirea de pe ecranul fosforescent:

- Alegea un numar, îmi spuse: trei, patru sau şapte.

- Patru.

Zîmbetul ei avu o sclipire de triumf.

- In cincisprezece ani de cînd lucrez aici, zise, sînteti singurul care nu alege nurnarul şapte.

Marca pe talonul de îmbarcare numarul locului şi mi-l întinse impreuna cu celelalte hîrtii, privindu-ma pentru prima oara cu nişte ochi de culoarea strugurilor ce-au fost pentru mine o consolare pîna aveam s-o vad iar pe fata aceea frumoasa. Abia atunci ma înştiinta ca aeroportul tocmai se închisese şi toate zborurile fusesera amînate.

- Pîna cînd?

- Pîna cînd o vrea Domnul, spuse zîmbind. La radio s-a anuntat azi-dimineata ninsoarea cea mai mare a anului.

Se înşela: a fost cea mai mare a secolului. Dar primavara în sala de aşteptare de la clasa întîi era atît de reala, ca trandafirii din vaze semanau cu cei naturali şi chiar muzica de la difuzoare parea la fel de minunata şi liniştitoare cum pretindeau creatorii ei. Mi s-a nazarit deodata ca acela era un refugiu potrivit pentru frumoasa misterioasa si am cautat-o prin celelalte saloane, înfiorat de propria-mi îndrazneala. Dar acolo majoritatea erau barbati din viata reala care citeau ziare englezeşti, în vreme ce nevestele lor stateau cu gîndul la altii, contemplînd prin ferestrele panoramice avioanele moarte in zapada, fabricile îngheaate, cîmpiile întinse de la Roissy, acum pustiite. Dupa ora douasprezece nu mai era nici un spatiu disponibil şi caldura devenise insuportabila, încît am ieşit putin sa respir.

Afara m-am pomenit cu un spectacol cutremurator. Oameni de toate soiurile se revarsasera din salile de aşteptare şi se instalasera pe culoarele sufocante, ba chiar şi pe scari, zacînd pe jos împreuna cu animalele, copiii şi obiectele lor de calatorie. Caci şi comunicarea cu oraşul fusese intrerupta şi palatul de plastic transparent parea o uriaşa capsula spatiala eşuata în mijlocul furtunii. N-am putut sa nu ma gîndesc ca şi frumoasa trebuia sa se afle pe undeva, în mijlocul acelor hoarde paşnice, şi imaginea ei mi-a insuflat curajul s-o aştept mai departe.

La ora prînzului ne asumaseram conştiinta de naufragiati. Cozile devenisera nesfîrşite în fata restaurantelor, cafenelelor şi barurilor întesate şi în mai putin de trei ceasuri a fost nevoie sa fie închise fiindca nu mai era nimic de mîncat, nici de baut. Copiii, care in clipa aceea pareau ca sînt toti copiii de pe lume, se pomira sa plînga în acelaşi timp şi din multime incepu sa se desprinda un miros de turma. Venise vremea instinctelor. Tot ce am izbutit sa manînc în iureşul acela au fost ultimele doua pahare de înghetata cu frişca, într-un magazin pentru copii. Le-am mîncat pe îndelete, la tejghea, pe cînd chelnerii aşezau scaunele la mese pe masura ce se eliberau, privindu-ma în ochi în oglinda din fund, în mîna cu ultimul pahar de carton şi cu ultima lingurita de carton şi cu gîndul la frumoasa misterioasa.

Avionul de New York, prevazut pentru unsprezece dimineaaa, decola la opt seara. Cînd, în sfîrşit, am izbutit sa urc la bord, pasagerii de la clasa întîi se aflau deja la locurile lor şi o stewardesa ma conduse la al meu. Mi s-a taiat rasuflarea. In fotoliul de alaturi, lînga fereastra, frumoasa îsi lua în stapînire spatiul cu siguranta calatorilor experimentati. „Daca vreodata aş scrie despre aşa ceva, nimeni nu m-ar crede", mi-a trecut prin minte. Si abia am fost în stare sa schitez, cu limba împleticita, un salut vag pe care ea nu-l lua în seama.

Se instala de parca ar fi facut-o pentru multi ani, punînd fiecare lucru la locul lui, în ordine, pîna cînd spatiul a fost la fel de bine aranjat ca într-o casa ideala unde totul se afla la îndemîna. In timp ce facea operatiile astea, însotitorul de bord ne aduse şampania de bun-venit. Am luat o cupa sa i-o ofer, dar m-am oprit la vreme. Caci n-a vrut decît un pahar cu apa şi i-a cerut însotitorului de bord, mai întîi într-o franceza de neînaeles, apoi într-o engleza doar o idee mai limpede, sa n-o trezeasca pentru nimic în lume pe tot timpul zborului. Glasu-i suav şi cald era napadit de o tristete orientala.

Cînd i-au adus paharul cu apa a deschis pe genunchi un necessaire mare şi patrat, cu coltare de arama ca la cuferele de pe vremea bunicii, şi a scos doua pastile aurii dintr-o cutiuta plina cu multe altele, de diferite culori. Facea totul metodic şi fara gesturi de prisos, de parca n-ar fi existat nimic care sa nu fi fost prevazut pentru ea din clipa naşterii. In cele din urma, trase perdeaua hubloului, îşi extinse fotoliul la maximum, se acoperi cu pledul pîna la brîu, fara sa-şi scoata pantofii, îşi puse masca de dormit, se aşeza pe o parte, cu spatele la mine, şi a dormit fara nici o întrerupere, fara nici un suspin, fara cea mai mica schimbare de pozitie, de-a lungul celor opt ore eteme şi inca douasprezece rninute cît a durat zborul pîna la New York.

A fost o calatorie intensa. Dintotdeauna am fost incredintat ca nu exista nimic mai frumos pe lume decît o femeie frumoasa, aşa încît mi-a fost cu neputinta sa ma sustrag macar o clipa farmecului acestei fapturi neasemuite care dormea alaturi de mine. Insotitorul de bord se facuse nevazut imediat dupa decolare şi a fost înlocuit de o stewardesa care incerca s-o trezeasca pe frumoasa ca sa-i dea trusa cu articole de toaleta şi casca pentru muzica. I-am repetat recomandarea facuta însotitorului de bord, dar stewardesa starui sa auda din gura ei ca nu voia nici sa serveasca cina. A fost nevoie sa i-o confirme însotitorul de bord, şi chiar şi aşa m-a certat pentru ca frumoasa nu-şi atîmase de gît cartonaşul pe care statea scris sa nu fie deranjata.

Am luat o cina solitara, spunîndu-mi în gînd tot ce i-aş fi spus ei daca ar fi fost treaza. Somnul îi era atît de liniştit, ca la un moment dat m-a cuprins teama ca pastilele pe care le luase nu erau de dormit, ci de murit. Inainte de fiecare înghititura, ridicam paharul şi închinam: „în sanatatea ta, frumoaso!"

Dupa ce s-a terminat cina, stinsera luminile, pusera filmul la care nu se uita nimeni şi amîndoi ramaseram singuri în penumbra lumii. Cea mai mare furtuna a secolului trecuse şi noaptea Atlanticului era infinita şi limpede, iar avionul parea nemişcat printre stele. Atunci am contemplat-o în voie, ceasuri în şir, şi unicul semn de viata pe care l-am putut percepe au fost umbrele viselor ce-i lunecau peste frunte ca norii pe apa. Avea la gît un lantişor atît de fin, încît era aproape invizibil pe pielea ei de aur, avea urechile perfecte, fara gauri pentru cercei, unghiile trandafirii vadind o sanatate deplina şi mai avea un inel fara piatra la mîna stînga. Cum nu parea sa aiba mai mult de douazeci de ani, m-am consolat cu ideea ca nu era o verigheta, ci inelul unei logodne trecatoare. „Sa ştiu ca dormi aievea, singura, cauş fidel de abandon, linie pura la îndemîna bratelor mele ferecate", mi-am zis, îngînînd pe creasta spumei de şampanie sonetul magistral al lui Gerardo Diego. Apoi mi-am extins fotoliul la acelaşi nivel, şi am ramas culcati unul lînga altul, mai aproape decît într-un pat nuptial. Ritmul respiratiei sale era acelaşi cu al vocii, iar pielea exala o boare suava, ce nu putea fi altceva decît parfumul frumusetii ei. Mi se parea de necrezut: primavara trecuta citisem un minunat roman al lui Yasunari Kawabata despre burghezii în vîrsta din Kyoto care plateau sume enorme ca sa-şi petreaca noaptea contemplînd fetele cele mai frumoase din oraş, care zaceau, goale şi narcotizate, pe cînd ei agonizau de iubire în acelaşi pat. Nu le puteau trezi, nici atinge şi nici macar nu încercau s-o faca, fiindca esenta placerii era sa le vada dormind. în noaptea aceea, veghind somnul frumoasei, am ajuns nu doar sa înteleg rafinamentul acela senil, ci şi sa-l traiesc plenar.

- Cine ar fi crezut, mi-am spus, cu amorul propriu exacerbat din pricina şampaniei: iata-ma acum un japonez în vîrsta!

Cred c-am dormit cîteva ore, doborît de şampanie şi de scapararile mute ale filmului şi m-am trezit cu capul plesnindu-mi de durere. M-am dus la toaleta. Doua rînduri mai în spate zacea batrîna cu cele unsprezece valize, cu picioarele departate inestetic pe fotoliu. Parea un mort uitat pe cîmpul de lupta. Pe jos, în mijlocul culoarului, se aflau ochelarii ei de citit prinşi cu şnurul de margele colorate, şi pret de o secunda m-a cuprins bucuria meschina de a nu-i ridica.

Dupa ce m-am uşurat de pe urma excesului de şampanie, m-am surprins în oglinda, jalnic şi urît, şi m-am speriat vazînd cît de cumplite erau urmele lasate de iubire pe chipul meu. Brusc, avionul a fost gata sa se prabuşeasca, se îndrepta cu greu şi-şi continua zborul în viteza. Se aprinse comanda de întoarcere la locurile noastre. Am ieşit ca din puşca, facîndu-mi iluzia ca numai dezlantuirile Domnului ar putea-o trezi pe frumoasa, şi ca ar fi nevoita sa se refugieze în bratele mele, îngrozita de moarte. In graba mea putin a lipsit sa nu calc pe ochelarii olandezei ceea ce mi-ar fi facut placere. Dar m-am întors, i-am ridicat şi i-am pus în poala ei, caci m-am simtit deodata recunoscator ca nu alesese înaintea mea fotoliul cu numarul patru.

Somnul frumoasei era de nebiruit. Cînd avionul îşi relua stabilitatea, a trebuit sa rezist ispitei de a o scutura cu orice pretext, fiindca în acel ultim ceas de zbor nu-mi doream decît s-o vad treaza, chiar de-ar fi fost sa se înfurie, pentru ca eu sa-mi pot recîştiga libertatea şi, poate, tineretea. însa n-am fost în stare. „La naiba'", mi-am zis, copleşit de dispret. „De ce nu m-am nascut Taur!?" S-a trezit singura în clipa în care se aprinse anuntul de aterizare şi era atît de frumoasa şi de proaspata, de parca ar fi dormit pe un pat de trandafiri. Numai atunci mi-am dat seama ca pasagerii care stau alaturi în avion, ca şi perechile casatorite de multa vreme, nu-şi spun buna dimineata cînd se trezesc. Nici ea n-o facu. Îşi scoase masca, deschise ochii stralucitori, îşi indrepta fotoliul, aşeza pledul alaturi, îşi scutura pletele care se aranjara singure sub propria lor greutate, îşi puse iar pe genunchi necessaire-ul, se farda rapid si superfluu, operatie care i-a luat exact atîta timp cît i-a trebuit ca sa nu ma priveasca pîna cînd se deschise uşa. Atunci şi-a îmbracat jacheta de piele de rîs, a trecut aproape pe deasupra mea, cu o scuza conventionala rostita în spaniola armonioasa din America, şi a plecat fara sa-şi ia macar ramas-bun, fara sa-mi multumeasca cel putin pentru tot ce facusem pentru noaptea noastra fericita, şi disparu pîna în ziua de azi in jungla New York-ului.