Un loc în care să putem stinge luminile

" În impresionanta clădire numită literatură, aş face zidurile cât mai întunecate, aş împinge înapoi în umbră lucrurile care-şi arată prea limpede forma, aş îndepărta decorul inutil. Nu am pretenţia ca acest lucru să fie făcut peste tot, dar poate că merităm măcar un loc în care să putem stinge luminile şi să vedem cum e fără ele."
( Tanizaki)

Înseamnă a recunoaşte frumuseţea

Herriot: "Cultura....ceea ce rămâne după ce ai uitat totul" - este exact, cu condiţia să defineşti ceea ce rămâne. După mine, înseamnă să ştii să citeşti, şi înţeleg prin asta să fii în stare să apreciezi frumuseţea unei pagini din Montaigne sau din Saint Simon. Ai pierdut dobânzile, dar ai păstrat capitalul. Majoritatea oamenilor nu ştiu să citească: e nevoie de ani de lectură atentî şi inteligentă ca să guşti proza şi poezia care au adus gloria civilizaţiilor noastre.

D. îmi vorbea despre cultură. Îi spuneam că, după mine, cultură nu înseamnă atât a şti şi a reţine, cât o anumită aptitudine de a primi, înseamnă a recunoaşte frumuseţea şi a preţui orice carte mare.

you pick up a book

I look at these books. Through the window I can see the forest, the dark mass of trees leaning against the night. It’s December, late afternoon. I’m expecting nothing. I’m expecting no one and that, no doubt, is the true formula of waiting: Nothing. No one.

The child, the reader, is trapped in the sleepless apprenticeship of life in society, bound within a generalized stupidity by the constant obligation to speak and to answer “present”; for there are questions, there are calls, always, which do not stop, which do not cease from tormenting the silence that sleeps deep within the reader, that beautiful silence, a sleep-walking silence. The joy of withdrawing: you open a book, you are done with solicitations and company of any kind, with any sort of random obligation. There is a purification: you pick up a book. You enter a dream. Purification.

Reading, not to know, not to learn or accumulate or compile or acquire. No, none of all that. Reading, rather, to forget, find freedom, lose something, lose yourself. To be alone again, infinitely alone.

So alone that you will never be alone again.

Christian Bobin

.

...Dar totdeauna cu o intensitate care dădea preţ orei trecătoare

Încăperile acestea în care locuiesc mi se par atât de primitoare încât mă întreb dacă este cu putinţă ca într-o zi să nu mai existe, dar reflecţiile astea n-au nicio logică. Mă uit cu prietenie la aceşti pereţi pe care am agăţat atâtea amintiri şi între care am trăit fericit sau neliniştit, dar totdeauna cu o intensitate care dădea preţ orei trecătoare. Admir spaţiul dintre o fereastră şi alta, şi tot ce văd prin uşa deschisă ca într-un interior olandez. Este o locuinţă la scară omenească, nu un sertar într-un imobil modern. Tăcerea este adâncă, lumina se plimbă de la un capăt la celălalt al zilei în această încăpere şi în această bibliotecă ce-o prelungeşte de cealaltă parte a unui culoar mărginit de vitrine.

(Julien Green, Jurnal)

Absurd de fericit

Nu povestim fericirea, dar sunt momente în care ne prinde fără vreun temei aparent, în plină boală, sau în timpul unei plimbări peste câmpii, sau într-o odaie întunecoasă în care ne plictisim; te simţi deodată absurd de fericit, fericit de moarte, adică atât de fericit că ai vrea să mori, pentru a prelungi la infinit minutul acela extraordinar. Am simţit asta ieri, într-un salon de ceai pe avenue de l'Opera, altă dată în timp ce citeam Sense and Sensibility, şi foarte adeseori în fragedă copilărie.

(Julien Green, Jurnal)

never short sentences

"… the short sentence is artificial – we use almost never short sentences, we make pause, or we hold on a part of a sentence end …but this characteristic, very classical, short sentence – at the end with a dot – this is artificial, this is only a custom, this is perhaps helpful for the reader, but for only one reason, that the readers in the last few thousand years have learned that a short sentence is easier to understand, this is also a custom, but if you think, you almost never use short sentences, if you listen …
This is not only when writing, when thinking, … in daily life – if you are in a bar, and if you drink with somebody – your friend, your acquaintance, an unknown person who speaks, who tells you something – he wants or she wants to tell this something very, very much, because we all have only one sentence, and we are looking for this sentence where we have some power to say something, for one sentence, in one life we have only one sentence and everybody in a bar or in a school or in a university or everywhere, in the street are looking for their own sentence, and this man or this woman doesn't look for a pause, for this artificial, very easily understandable kind of sentence, no, he or she always uses always very, very long, fluent word combinations – this is very fragile, but fluent, you can't cut it …"

interview with László Krasznahorkai


.

friendship

I am of the view that friendship is rare, not common. Friendship is difficult – it involves a struggle against what is now a widespread opportunism and cynicism. I think there really is such a thing as an art of friendship. I think it’s worth breaking off friendships when this art is being dishonoured – and doing so in the name of friendship.

Lars Iyer


.