nu mi-au iesit foarte bine pozele, sper sa se poata citi. am vrut sa impart cu voi asta. este din autobiografia Aurorei Liiceanu, Prin Perdea (ce titlu minunat, mi l-as fi dorit pentru o carte a mea :-)
inelul acela de smarald-poate altceva in afara de asta sa il daruiasca, oare? si eu am cunoscut acel fel de prietenie de care vorbeste ea, probabil a fost lucrul pe care mi l-am dorit cel ami mult-sau poate mi-am dorit unul sau doua lucruri la fel de mult, insa ele ar fi fost neintregite, superflue chiar, daca nu il aveam pe acesta. si probabil, ba nu, sigur, este singurul lucru la care , lucrand constant, nu am putut niciodata sa fiu obosita. ma minuneaza de fiecare data, imi largeste niste porti care ma fac sa primesc totusi, in pofida evidentelor, si cealalta lume in mine. da, este o feerie si un mister acolo, este bunatatea si dulceata mierii dintr-o vara nesfarsita, dintr-o iarna in care exista doar ceaiul cald. nu stiu daca pot scrie despre acest subiect fara sa devin patetica, imi pare rau:)dar ma simt in siguranta: stiu ca in acest spatiu protejat pana si minusurile devin forta si uimire, devin ceva veritabil si contemplat ca o stanca albastra.
multumim, draga noastra ce aminteste si gaseste pentru noi...
ce frumos te-ai gandit tu la noi, si da, trebuia s acunoastem aceste randuri. eu nu cred ca mi-am dorit vreodata altceva in afara acestei rotunjimi a prieteniei, in care totul se intregeste, lucrurile sunt lucruri, cu adevarat, ceaiul are alt gust, luminile se aseza altfel peste tot. cat de frumos 'drumul direct si sigur catre mine'. si imi amintesc mereu ceea ce spune gibran despre prietenie: 'Your friend is your needs answered. He is your field which you sow with love and reap with thanksgiving. And he is your board and your fireside.'
stiu ca atunci cand am citit aceste randuri, in studentie, o carte pe care Cata mi-a recomandat-o si care a devenit cartea mea, atunci, in acea zi, era toamna, stiu atat de clar, am avut viziunea - da, suna pompos - ca asta era ceea ce cautasem atata timp si ca asa se croieste lumea mea.
prietenul, in simplitatea lui, face lumea sa fie clara, intreaga, vine de oriunde ar fi, cum spui, si doar pentru ca este acolo, pentru ca a stiut, a dat sens la tot.
nu mi-au iesit foarte bine pozele, sper sa se poata citi. am vrut sa impart cu voi asta. este din autobiografia Aurorei Liiceanu, Prin Perdea (ce titlu minunat, mi l-as fi dorit pentru o carte a mea :-)
RăspundețiȘtergereinelul acela de smarald-poate altceva in afara de asta sa il daruiasca, oare? si eu am cunoscut acel fel de prietenie de care vorbeste ea, probabil a fost lucrul pe care mi l-am dorit cel ami mult-sau poate mi-am dorit unul sau doua lucruri la fel de mult, insa ele ar fi fost neintregite, superflue chiar, daca nu il aveam pe acesta. si probabil, ba nu, sigur, este singurul lucru la care , lucrand constant, nu am putut niciodata sa fiu obosita. ma minuneaza de fiecare data, imi largeste niste porti care ma fac sa primesc totusi, in pofida evidentelor, si cealalta lume in mine. da, este o feerie si un mister acolo, este bunatatea si dulceata mierii dintr-o vara nesfarsita, dintr-o iarna in care exista doar ceaiul cald. nu stiu daca pot scrie despre acest subiect fara sa devin patetica, imi pare rau:)dar ma simt in siguranta: stiu ca in acest spatiu protejat pana si minusurile devin forta si uimire, devin ceva veritabil si contemplat ca o stanca albastra.
RăspundețiȘtergeremultumim, draga noastra ce aminteste si gaseste pentru noi...
ce frumos te-ai gandit tu la noi, si da, trebuia s acunoastem aceste randuri.
RăspundețiȘtergereeu nu cred ca mi-am dorit vreodata altceva in afara acestei rotunjimi a prieteniei, in care totul se intregeste, lucrurile sunt lucruri, cu adevarat, ceaiul are alt gust, luminile se aseza altfel peste tot. cat de frumos 'drumul direct si sigur catre mine'.
si imi amintesc mereu ceea ce spune gibran despre prietenie:
'Your friend is your needs answered.
He is your field which you sow with love and reap with thanksgiving.
And he is your board and your fireside.'
stiu ca atunci cand am citit aceste randuri, in studentie, o carte pe care Cata mi-a recomandat-o si care a devenit cartea mea, atunci, in acea zi, era toamna, stiu atat de clar, am avut viziunea - da, suna pompos - ca asta era ceea ce cautasem atata timp si ca asa se croieste lumea mea.
prietenul, in simplitatea lui, face lumea sa fie clara, intreaga, vine de oriunde ar fi, cum spui, si doar pentru ca este acolo, pentru ca a stiut, a dat sens la tot.
multumesc