I look at these books. Through the window I can see the forest, the
dark mass of trees leaning against the night. It’s December, late
afternoon. I’m expecting nothing. I’m expecting no one and that, no
doubt, is the true formula of waiting: Nothing. No one.
The child, the reader, is trapped in the sleepless apprenticeship of
life in society, bound within a generalized stupidity by the constant
obligation to speak and to answer “present”; for there are questions,
there are calls, always, which do not stop, which do not cease from
tormenting the silence that sleeps deep within the reader, that
beautiful silence, a sleep-walking silence. The joy of withdrawing: you
open a book, you are done with solicitations and company of any kind,
with any sort of random obligation. There is a purification: you pick up
a book. You enter a dream. Purification.
Reading, not to know, not to learn or accumulate or compile or
acquire. No, none of all that. Reading, rather, to forget, find freedom,
lose something, lose yourself. To be alone again, infinitely alone.
So alone that you will never be alone again.
Christian Bobin
.
este minunat fragmentul, si mi-a amintit de unul sau doua pe care am vrut sa le pun aici, in revarsarea-Green, daca voi mai gasi in jurnal locul in care le-am copiat, poate ca am sa o si fac:)
RăspundețiȘtergereaceasta idee, nu ma gandisem in legatura cu cartile, ca cititorul este copilul care se mira, si care se poate, astfel, rapi siesi si oricui_ - nu ma gandisem, adica, la ideea unui copil:)
si astazi imi aminteam si de intrebarea, la care mie mi se pare ca nu se poate raspunde cu ceva definitiv, de la unul dintre cursurile despre Faust: voi in care clipa ati putea spune clipei sa se opreasca? sunt foarte multe variante:) - dar ma voi opri in acest spatiu la doua dintre ele, unele dintre primele, de altfel, care mi-au venit in minte. de fapt, pe prima nu mai trebuie sa o tastez, fiindca este descrisa in cadrul postarii - clipa in care te indepartezi, cu o carte in mana (ar trebui totusi sa am si un mic spatiu linistit si estetic pentru asta, si un ceai bun -trebuie sa recunosc, dar stiu ca am avut astfel de clipe si cand citeam la lumina telefonului, la Tismana, sau intr-un tren in care citeam in picioare, deci nu e indispensabil, se pare:) ).
al doilea care imi vine repede: sa ii pot citi cuiva, noaptea sau dupa-amiaza, intr-o camera calda, fragmente dintr-o carte, si fiecare sa ne tinem rasuflarea, probabil as putea fi, in aceasta ipostaza, si un fel de actor:) e un vis vechi al meu, si totodata ceea ce cred ca ar fi o clipa perfecta - inca unul dintre motivele pentru care ma fascineaza Manguel, el i-a citit lui Borges patru ani, cand acesta orbise, si a spus ca acest lucru i-a schimbat viata:)