...Dar totdeauna cu o intensitate care dădea preţ orei trecătoare

Încăperile acestea în care locuiesc mi se par atât de primitoare încât mă întreb dacă este cu putinţă ca într-o zi să nu mai existe, dar reflecţiile astea n-au nicio logică. Mă uit cu prietenie la aceşti pereţi pe care am agăţat atâtea amintiri şi între care am trăit fericit sau neliniştit, dar totdeauna cu o intensitate care dădea preţ orei trecătoare. Admir spaţiul dintre o fereastră şi alta, şi tot ce văd prin uşa deschisă ca într-un interior olandez. Este o locuinţă la scară omenească, nu un sertar într-un imobil modern. Tăcerea este adâncă, lumina se plimbă de la un capăt la celălalt al zilei în această încăpere şi în această bibliotecă ce-o prelungeşte de cealaltă parte a unui culoar mărginit de vitrine.

(Julien Green, Jurnal)

Absurd de fericit

Nu povestim fericirea, dar sunt momente în care ne prinde fără vreun temei aparent, în plină boală, sau în timpul unei plimbări peste câmpii, sau într-o odaie întunecoasă în care ne plictisim; te simţi deodată absurd de fericit, fericit de moarte, adică atât de fericit că ai vrea să mori, pentru a prelungi la infinit minutul acela extraordinar. Am simţit asta ieri, într-un salon de ceai pe avenue de l'Opera, altă dată în timp ce citeam Sense and Sensibility, şi foarte adeseori în fragedă copilărie.

(Julien Green, Jurnal)

never short sentences

"… the short sentence is artificial – we use almost never short sentences, we make pause, or we hold on a part of a sentence end …but this characteristic, very classical, short sentence – at the end with a dot – this is artificial, this is only a custom, this is perhaps helpful for the reader, but for only one reason, that the readers in the last few thousand years have learned that a short sentence is easier to understand, this is also a custom, but if you think, you almost never use short sentences, if you listen …
This is not only when writing, when thinking, … in daily life – if you are in a bar, and if you drink with somebody – your friend, your acquaintance, an unknown person who speaks, who tells you something – he wants or she wants to tell this something very, very much, because we all have only one sentence, and we are looking for this sentence where we have some power to say something, for one sentence, in one life we have only one sentence and everybody in a bar or in a school or in a university or everywhere, in the street are looking for their own sentence, and this man or this woman doesn't look for a pause, for this artificial, very easily understandable kind of sentence, no, he or she always uses always very, very long, fluent word combinations – this is very fragile, but fluent, you can't cut it …"

interview with László Krasznahorkai


.