Siguranţa că vom cunoaşte textul în altă lumină

Există lecturi - ale aceluiaşi text - care sunt conştiincioase şi atât, lecturi care cartografiază şi disecă, lecturi care percep foşnetul unor sunete neauzite, care numără, din plăcere ori pentru a instrui, micile pronume gri, iar o vreme nu sunt conştiente nici de mere, nici de aur. Există lecturi subiective, care înhaţă semnificaţiile personale, dacă debordează de iubire, scârbă sau frică, scanează textul în căutarea iubirii, scârbei, fricii. Există - credeţi-mă - şi lecturi impersonale, în care ochiul minţii distinge mişcarea de înaintare a versurilor, iar urechea minţii le aude melodia.
Din când în când există lecturi care ne fac firele de păr de la ceafă - inexistentă blăniţă - să se ridice şi să tremure, când fiecare cuvânt arde şi străluceşte orbitor, clar, infinit, exact, ca pietrele de foc sau acele stelelor din cerul nopţii, lecturi în care siguranţa că vom cunoaşte textul în altă lumină, mai temeinic, mai satisfăcător, o ia înaintea oricărei capacităţi de a spune ce anume ştim şi cum am aflat. La aceste lecturi, senzaţia că textul este absolut nou, că n-a mai fost văzut, e urmată, aproape instantaneu, de sentimentul că textul a fost întotdeauna acolo, că noi, cititorii, ştiam că este acolo, că am ştiut întotdeauna că este aşa cum este, deşi acum, pentru întâia oară, ne recunoaştem cunoaşterea, fiind deplin conştienţi de ea.

(A. S. Byatt, Posesiune)