ce ar mai putea fi spus, dupa ce a spus el?:) cum este unul dintre subiectele mele preferate, as putea sa spun vrute si nevrute, dar tot aici ar conduce, la credinta care este si a mea, ca "gramatica este speranta". si ca daca este ceva care ne poate face sa vorbim despre metafizica pe aceasta planeta zburatacita poate ca asta este: felul in care fiecare, pus in contextul sau, ajunge aici, la aceste convingeri iscate din nu se stie exact ce mixtura. nu poti explica de ce, pentru tine, cuvintele sunt forme, suna cumva anume, de ce greutatea unui cuvant te poate apasa ca un atelaj rasturnat peste tine, de ce libertatea depinde atat de des de lucrurile pe care reusesti sa le formulezi- si de ce pentru altii, in aceleasi contexte un cuvant nu inseamna nimic si pot trece peste el cu usurinta. nu stiu exact nici de unde deriva aceasta sensibilitate, sensibilitatea in fata cuvintelor-ca si cand, doar stim, exista atatea nenumarate alte sensibilitati...ma intreb adesea, citind sau ascultand pe cineva care vorbeste: cum ii pot veni chestiile astea, cum poate cineva sa asocieze astfel cuvintele? e...un mister:) dorinta de a-l avea langa tine, mai mult, poate, decat aceea de a-l descoperi, este speranta.
(ar fi totusi ceva de spus, dar asta asa...ar fi trebuit sa imi iau si mie totusi Errata:) )
nu prea am reusit sa le fotografiez bine, cartea nu prea se deschide la cotor, asa ca sunt tare valurite, sper sa se inteleaga :-)
RăspundețiȘtergerece ar mai putea fi spus, dupa ce a spus el?:) cum este unul dintre subiectele mele preferate, as putea sa spun vrute si nevrute, dar tot aici ar conduce, la credinta care este si a mea, ca "gramatica este speranta". si ca daca este ceva care ne poate face sa vorbim despre metafizica pe aceasta planeta zburatacita poate ca asta este: felul in care fiecare, pus in contextul sau, ajunge aici, la aceste convingeri iscate din nu se stie exact ce mixtura. nu poti explica de ce, pentru tine, cuvintele sunt forme, suna cumva anume, de ce greutatea unui cuvant te poate apasa ca un atelaj rasturnat peste tine, de ce libertatea depinde atat de des de lucrurile pe care reusesti sa le formulezi- si de ce pentru altii, in aceleasi contexte un cuvant nu inseamna nimic si pot trece peste el cu usurinta. nu stiu exact nici de unde deriva aceasta sensibilitate, sensibilitatea in fata cuvintelor-ca si cand, doar stim, exista atatea nenumarate alte sensibilitati...ma intreb adesea, citind sau ascultand pe cineva care vorbeste: cum ii pot veni chestiile astea, cum poate cineva sa asocieze astfel cuvintele? e...un mister:) dorinta de a-l avea langa tine, mai mult, poate, decat aceea de a-l descoperi, este speranta.
RăspundețiȘtergere(ar fi totusi ceva de spus, dar asta asa...ar fi trebuit sa imi iau si mie totusi Errata:) )