It was when I said,
“There is no such thing as the truth,”
That the grapes seemed fatter.
The fox ran out of his hole.
You … You said,
“There are many truths,
But they are not parts of a truth.”
Then the tree, at night, began to change,
Smoking through green and smoking blue.
We were two figures in a wood.
We said we stood alone.
It was when I said,
“Words are not forms of a single word.
In the sum of the parts, there are only the parts.
The world must be measured by eye”;
It was when you said,
“The idols have seen lots of poverty,
Snakes and gold and lice,
But not the truth”;
It was at that time, that the silence was largest
And longest, the night was roundest,
The fragrance of the autumn warmest,
Closest and strongest.
On the Road Home
-- Wallace Stevens
Atunci când am spus,
”Nu există adevăr”,
strugurii au părut mai plini.
Vulpea a ieșit în fugă din vizuina ei.
Tu... Tu ai spus,
”Sunt multe adevăruri,
dar ele nu sunt parte a unui adevăr.”
Atunci, în noapte, un copac a început să se schimbe,
Învăluit în aburi verzi, învăluit în aburi albaștri.
Eram două siluete într-o pădure.
Am spus că eram singuri.
Atunci când am spus,
”Cuvintele nu sunt forme ale unui cuvânt.
În suma părților, sunt numai părți.
Lumea trebuie măsurată cu privirea”;
Atunci când ai spus,
”Idolii au văzut multă sărăcie,
Șerpi și aur și păduchi,
Dar nu adevărul”;
Atunci, în acea clipă, tăcerea era cea mai vastă
Și a durat cel mai mult, noaptea era cea mai rotundă,
Mireasma toamnei cea mai caldă,
mai aproape și mai puternică.
.
Probabil cei mai multi dintre oameni ajung sa spuna, o data sau de mai multe ori, ca le-ar fi placut sau ar fi trebuit sa fi scris ei ceva ce citesc ei la un moment dat. dar aici trec pana si peste asta-ma gandesc ca, pana la urma, nu e atat de important cine a spus-o, ci faptul ca cineva a reusit sa o spuna. este ca acel lucru rotund-stralucitor din "noaptea cea mai rotunda" care a fost spus si din care se pot infrupta cu totii, acel lucru care, fara cusur, nu poate fi niciodata zgarcit, ci ramane el insusi oricat s-ar darui. ce pot sa spun, pot sa spun este ca toata"filosofia" mea de viata, cum se spune, pulseaza in aceasta povestire. cand eram mai mica, mi-am dorit sa fi putut scrie o carticica in care sa sintetizez totul. acum, spun ca aceasta poezie sintetizeaza, doar ea, totul. daca as fi ajuns sa o scriu totusi vreodata, probabil nu as mai fi putut scrie dupa-aceea nimic in privinta caruia sa cred ca am mai putut la aceasta intensitate. sunt ca unul dintre acei oameni care continua sa traiasca dupa ce a murit cineva foarte drag: ei se gandesc cu jind la linistea pe care presupun ca o are cel disparut. la fel simt cu acest poem-imi imaginez ce liniste poti avea dupa ce ai scris asta,desi poate suna infantil. nu pot sa comentez niciuna dintre secvente: doar ca imi tremura mana doar deschizand postarea. si, ieri, am trecut printr-o padure despre care voiam sa scriu...poate voi scrie, dar mi se va parea, probabil, ca fiecare pagina a mea este doar cat jumatate din fiecare vers de aici-daca am noroc:)
RăspundețiȘtergeresi fotografiile - prima este Padurea, apoi Oglindirea, si Toamna, ca si in poezie, cele mai puternice. mi-a venit un dor nestapanit si aproape sfasietor de Podul Plutitor...
multumesc, draga - pentru iubirea fata de podul plutitor ... si prospero mi-a lasat un comentariu acolo acum ceva timp, zicand: locul acesta ramane prima mea casa :-)
RăspundețiȘtergeresi eu am simtit la fel cu poezia asta - desi nu as fi putut gasi atatea cuvinte minunate sa o exprim. insa descoperirea este a lui James, pe blogul lui am gasit-o, sa stii ... :-)