Îl intreb uneori: Ce-i, Boaz? Răspunde: Nimic. Mă atrage felul ăsta de-a fi: parcă nu ar avea nimic al lui, personal, parcă ar veni direct dintr-un deşert de singurătate.
saptamanile trecute,am citit o carte de nadine gordimer, voiam sa vad cum scrie,a luat nobelul. nu stiu daca traducerea a fost proasta sau eu, sau cartea nu avea ceva-ul, insa ceva tot mi-a ramas in minte si m-a urmarit,uite,imi ziceam,o senzatie pe care nu o sa o pot incerca niciodata: femeia aceea , eurasiatica, ramane langa desert si nu isi insoteste sotul,desi apartinea civilizatiei,pur si simplu pentru ca nu mai putea trai departe de desert; se trezea in fiecare dimineata si inainte prin el, il asculta, viata aceea pustie a desertului trebuia ascultata pana la radacini. cred ca asta spune si citatul de aici: depersonalizarea in fata a ceva maret, a ceva in prezenta caruia poti lasa tot ce este al tau. nimic, languros mai mult decat orice alt. un singur rand,un singur cuvant pe care il strabate.
saptamanile trecute,am citit o carte de nadine gordimer, voiam sa vad cum scrie,a luat nobelul. nu stiu daca traducerea a fost proasta sau eu, sau cartea nu avea ceva-ul, insa ceva tot mi-a ramas in minte si m-a urmarit,uite,imi ziceam,o senzatie pe care nu o sa o pot incerca niciodata: femeia aceea , eurasiatica, ramane langa desert si nu isi insoteste sotul,desi apartinea civilizatiei,pur si simplu pentru ca nu mai putea trai departe de desert; se trezea in fiecare dimineata si inainte prin el, il asculta, viata aceea pustie a desertului trebuia ascultata pana la radacini.
RăspundețiȘtergerecred ca asta spune si citatul de aici: depersonalizarea in fata a ceva maret, a ceva in prezenta caruia poti lasa tot ce este al tau. nimic, languros mai mult decat orice alt. un singur rand,un singur cuvant pe care il strabate.