Afară a venit ora albastră. Totul se strânge mai aproape

La furat de cai

de Per Petterson





Citate:


*** " Stăteam pe banca din spate cu ochii închişi spre soare şi spre faţa binecunoscută a tatălui meu în timp ce el vâslea cu mişcări sigure şi mă gândeam cum ar fi să-ţi pierzi viaţa atât de devreme. Să-ţi pierzi viaţa ca şi cum ai fi avut un ou în mână şi l-ai fi scăpat, ar fi căzut pe pământ şi s-ar fi spart; am ştiut că nu puteai simţi nimic. Când ai murit, ai murit, dar acea fracţiune de secundă, chiar înainte: dacă înţelegeai că atunci era sfârşitul şi ce simţeai. Era o deschizătură îngustă acolo, ca o uşă întredeschisă în care mă împingeam,căci vroiam să intru şi soarele strălucea galben în acea deschizătură prin pleoapele mele, iar eu am alunecat deodată înăuntru şi am rămas acolo, cu siguranţă doar o clipă, dar nu mi-a fost frică deloc, eram doar trist şi mirat de cât de tăcut era totul."

*** " Este bine să acorzi importanţa cuvenită cinei chiar şi atunci când eşti singur. Este uşor de neglijat, având în vedere că este atât de plicticos să faci mâncare doar pentru o persoană. Voi avea cartofi, sos şi legume, şerveţel, un pahar curat şi o lumânare aprinsă pe masă şi nici vorbă să mă aşez pe scaun în haine de lucru. Aşa că atunci când cartofii sunt pe foc, mă duc în dormitor şi îmi schimb pantalonii, iau pe mine o cămaşă albă, curată, mă întorc în bucătărie şi pun masa înainte de a pune unt în tigaie şi de a prăji peştele pe care eu însumi l-am pescuit din lac. "

*** "Afară a venit ora albastră. Totul se strânge mai aproape; şopronul, marginea pădurii, lacul printre copaci, este ca şi cum acel aer colorat uneşte totul şi individualitatea se pierde. Este un gând frumos, dar nu sunt sigur că este adevărat. E mai bine să fii independent, dar pentru moment lumea albastră îmi aduce o consolare pe care nu sunt sigur că o doresc, de care nu am nevoie, şi, cu toate acestea, o accept. Mă aşez la masă mulţumit şi încep să mănânc (...)
Mă scol de la masă, deşi tocmai începusem să mănânc, uşor enervat, mă duc la intrare şi deschid uşa. Pe scară este Lars şi în spatele lui, în curte, stă Poker, liniştit şi ascultător. Lumina de afară pare aproape artificială, ca în filmele pe care le-am văzut: albastră, teatrală, fără ca sursa de lumină să fie vizibilă, dar fiecare lucru este de sine stătător şi totuşi se vede prin acelaşi filtru, sau parcă totul ar fi făcut din aceeaşi substanţă. Până şi câinele este albastru, nu se mişcă; o statuetă de lut. "