Rămâne întotdeauna o dispersie de natură inanalizabilă

Lumina şi muzica se echilibrează în limbă. Gramatica are caracter luminos, are o relaţie cu logica, cu simetria, aşa cum se vede arhitectonic în orice manual în care formele sunt flexionate. În opoziţie cu asta există o succesiune plurivocă, acţionând neîntrerupt, un element care înlănţuie, care învăluie. Cuvintele supuse aceleiaşi intervenţii gramaticale nu îşi schimbă sensul în acelaşi fel. Rămâne întotdeauna o dispersie de natură inanalizabilă. În această privinţă, se întâlnesc, de asemenea, în limbă istoria şi logica; timpul schimbă construcţia riguroasă. Spre a-mi intuitiviza toate acestea, am alcătuit un şir de tabele comparative, precum următorul:

- weiss weissen
- schwartz schwartzen, anschwartzen
- rot roten, erroten
- gelb gilben, vergilben
-grun grunen, ergrunen, vergrunen
-blau blauen, blauen, verblauen
-braun braunen, brunieren
-grau grauen, ergrauen

S-ar zice că verbele care derivă din adjective denumesc activitatea de a vopsi. Dar acesta nu este cazul decât pentru câteva dintre ele. La celelalte semnificaţia se limitează, iar la majoritatea irupe o sumedenie de particularităţi care se sprijină pe experienţă senzorială şi pe convenţie şi care nu pot fi în niciun caz calculate. Cum se face că grâul poate să se îngălbenească (gilben), dar renglota nu? Cum se face că oţelul, rufele, zahărul se pot doar albăstri (blauen), iar substanţe absolut asemănătoare doar vopsi în albastru? Când pergamentul se îngălbeneşte (vergilbt), capătă culoarea galbenă, în schimb frunzişul dezverzit (vergrunendes) îşi pierde culoarea verde. Poţi să defăimezi pe cineva (anschwarzen), dar nu şi să albeşti pe cineva sau ceva (anweissen), pentru asta trebuie să spui weisswaschen (a dezvinovăţi) sau weissbrennen (a calcina). Neologismul brunieren a putut pătrunde doar în domeniul metalurgic. Toate acestea sunt logice, nu pot fi stabilite prin legi şi, totuşi, nu sunt arbitrare.

(Ernst Junger, Coliba din vie)